Descoperă Bucuria Sărbătorilor Pascale

Oferta specială de Paște

Oferta specială de Paște

Pachetul 1

550 lei/persoană sejur 3 nopţi cu mic dejun inclus
  • Cazare 26.04.2019 in cameră matrimonială cu acces la Centrul SPA
  • Cazare 27.04.2019 in cameră matrimonială cu acces la Centrul SPA
  • Cazare 28.04.2019 in cameră matrimonială cu acces la Centrul SPA
  • Prânz 28.04.2019 – 60 lei
  • Cină 28.04.2019 – 120 lei

Pachetul 2

525 lei/persoană sejur 3 nopţi cu mic dejun inclus
  • Cazare 26.04.2019 in cameră twin cu acces la Centrul SPA
  • Cazare 27.04.2019 in cameră twin cu acces la Centrul SPA
  • Cazare 28.04.2019 in cameră twin cu acces la Centrul SPA
  • Prânz 28.04.2019 – 60 lei
  • Cină 28.04.2019 – 120 lei

Informații suplimentare

  • Tariful de la cazare include micul dejun, TVA-ul şi taxa hotelieră
  • Parcarea este gratuită
  • Cazare în camera triple – se va achita un supliment de 50 lei/ cameră (mic dejun inclus)
  • Cazare în apartament (2 pers) – se va achita un supliment de plata de 50 lei/apartament.
  • A treia pers în apartament – va achita un supliment de 40 lei
  • A patra pers în apartament- va achita un supliment de 30 lei
  • Copii sub 6 ani care nu folosesc pat suplimentar au gratuitate la cazare.
Cazare la Motel Bucium din Iasi

6 motive ca să vizitaţi oraşul Iaşi şi să ne treceţi pragul

Iaşi este cel mai mare oraş din nordul României şi locul în care s-au născut mari personalităţi ale ţării noastre. Loc încărcat de istorie, oraşul Iaşi este o destinaţie turistică care poate fi vizitată în orice anotimp. Capitală a Moldovei şi în acelaşi timp un important centru universitar, Iaşul este un oraş dinamic în care nu ai cum să te plictiseşti.

Monumentele istorice sunt întâlnite la tot pasul, iar clădirile impunătoare străjuiesc marile bulevarde şi străduţele adiacente. Aici se află şi cea mai veche grădină botanică din România, care adăposteşte peste 800 de specii de trandafiri, precum şi numeroase muzee, biserici şi parcuri de o frumuseţe surprinzătoare. De precizat şi faptul că Iaşi este capitala ortodoxiei din nordul ţării, fiind locul în care îşi are sediul Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei şi este punct de plecare spre numeroasele lăcaşe de cult din regiunea Moldova.

1. Palatul Culturii şi Complexul Comercial Palas

Unul dintre simbolurile oraşului Iaşi este, indiscutabil, Palatul Culturii.
Această clădire impresionantă este opera arhitectului I.D. Berindei.
Construcţia sa a început în 1906 şi abia două decenii mai târziu a fost finalizată, fiind inaugurat de Regele Ferdinand al României.
Conceput ca o construcţie în stil neogotic, Palatul Culturii din Iaşi se remarcă prin grandoare şi detaliile arhitecturale.
În prezent, Palatul Culturii este sediu pentru numeroase instituţii culturale. Recent, Palatul Culturii din Iaşi a trecut printr un amplu proces de reabilitare şi a fost şi mai bine pus în valoare graţie unui proiect amplu de urbanism – Palas Iaşi.

Palatul Culturii şi Complexul Comercial Palas

2. Parcul Copou

Parcul Copou, situat pe dealul cu acelaşi nume, este o oază de verdeaţă în capitala Moldovei şi locul în care marele poet Mihai Eminescu s-a odihnit la umbra teiului care acum îi poartă numele. Lângă Teiul lui Eminescu poate fi admirat şi bustul poetului, iar în apropiere funcţionează Muzeul Eminescu din patrimoniul căruia fac parte opere importante şi volume de poezii.
Parcul Copou, cel mai mare din Iaşi, datează de la mijlocul secolului al XIX-lea şi adăposteşte şi cel mai vechi monument din RomâniaMonumentul Legilor Constituţionale care mai este cunoscut şi ca Obeliscul cu lei.

Parcul Copou

3. Universitatea din Iași

Drumul tău trece şi se opreşte obligatoriu la Universitatea din Iaşi in Sala Paşilor Pierduţi. Aici ai un fel de 3 in 1! Bălaşa + biblioteca + aula.
Picturile murale ale lui Sabin Bălaşa din sala de intrare  sunt o magie. Acoperă aproximativ 300 metri pătrați din clădirea principală a Universităţii, si au fost concepute de maestrul inorogilor şi al siluetelor cosmice  între anii  1968 şi 1978. Intrarea este gratuită.
Tot aici gaseşti cea mai frumoasă bibliotecã din ţară!

Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi

4. Grădina Botanică

Grădina Botanică din Iaşi este cea mai veche din România. Acest spaţiu este un loc mirific, unde mii de specii de plante pot fi admirate în toată splendoarea lor. Grădina Botanică din Iaşi a fost înfiinţată în 1856 de Anastasie Fătu şi se întinde în prezent pe o suprafaţă de 5 hectare, fiind amenajată în mai multe sectoare. Aici sunt cultivate plante ornamenale, plante mediteraneene, tropicale, ierboase, lemnoase şi poate fi admirată o colecţie de 800 de varietăţi de trandafiri.

Grădina Botanică din Iaşi

5. Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Regiunea Moldovei este renumită pentru încărcătura spirituală şi numărul impresionant de lăcaşe de cult. Unul dintre simbolurile Iaşului este clădirea Mitropolia Moldovei şi Bucovinei situată în centrul oraşului şi unde credincioşii se pot închina la Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată de creştini ocrotitoarea Moldovei.

Catedrala Mitropolitană din Iași

6. Bodjeuca lui Ion Creangă

Dacã ajungi in Iaşi şi vezi Teiul Lui Eminescu atunci trebuie sã treci şi pe acasã pe la cel mai bun prieten al poetului, Ion Creangã. Bojdeuca lui Creangã este casa in care a locuit scriitorul intre anii 1872 şi 1889 şi este prima casă memorială din România, are două camere dispuse de o parte și de alta a unui antreu, si a devenit muzeu memorial la 15 aprilie 1918. Vrei sã vezi drobul de sare adevãrat? Aici e!

Bodjeuca lui Ion Creangă

Noaptea de Înviere

Noaptea de Inviere o puteţi petrece la :

Mănăstirea Dobrovăţ
Distanta de la Motel Bucium la Mãnãstirea Dobrovãţ este de 17 km. Mãnãstirea reprezintã singura ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare rămasă intactă în judeţul Iaşi şi a fost construită între anii 1503 1504.
Mănăstirea Piatra Sfântã ( Schitul Tãrâţa) se aflã la o distanţã de 2 km faţa de Motel Bucium.

Mănăstirea Vlãdiceni se aflã la o distanţã de 10 km faţa de Motel Bucium.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se aflã la o distanţã de 12 km faţa de Motel Bucium.

Slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană din Iași